Visare

Am acordat spatiu generos si timp pretios, in viata mea, viselor. Mi-am impartasit visele cu altii, pentru ca ei la randul lor sa nu mi le impartaseasca. Am furat clipe de visare, am ticluit atent in asteptarea unora si am trudit in facerea altora. Am visat mult, intens, frumos, realist, interzis, dar si urat si fantasmagoric. Unele vise nu au depasit granitele teluricului, insa altele au fost ceresti, ba chiar unele s-au purtat pe culmi de talazuri. Visele mele au avut obarsii de neinchipuit, ori, ba din contra, au fost continuarea unei realitati. Au fost adierea vantului in arsita verii, au fost focul ce arde mocnit in semineu in noptile albe de iarna. Nu mi-au trunchiat viata, insa m-au pus la adapostul multor dezamagiri, iar acum le aseman perechilor mele de pantofi. De diverse culori, texturi si modele. Din diferite perioade ale vietii, pentru anumite ocazii. Nu le arunc, nu. Niciodata! Le curat si le asez frumos pe raft, pentru ca deschizand usa sifonierului, sa le vad si sa retraiesc momentele in care le-am incaltat. Pe cele mai vechi le pun in cutii, depozitate pe balcon, peste care se aseaza praful. La un anumit interval, praful trebuie sters, iar pantofii isi respun povestea. Asa cum anumite vise le am inchise intr-un cufar al inimii, pe care il deschid, intru eliberare, din cand in cand…asa revin si pantofii vechi in viata mea. Si mai sunt ei, pantofii pe care ii folosesc acum, lustruiti dimineata si prafuiti seara, ei sunt visele care-mi amintesc ca traiesc… Sau visez eu oare?